MAGIC LASER - Arta prin tehnologie

MAGIC LASER este un hub care creeaza pentru a personaliza ceea ce va doriti. O facem declinand inovarea sub toate formele si practicand-o de la generarea ideii pana la materializarea ei, astfel incat gandurile dumneavoastra sa prinda viata.

Avem o echipa inventiva, care imbina abilitatile stiintifice, in special tehnologice si informatice, cu aptitudini artistice si competentele culturale, intr-un mix in care dinamismul, entuziasmul, priceperea si ingeniozitatea tinerilor fac diferenta.

Progresul tehnologic ne ofera instrumente din ce in ce mai variate si mai performante, intr-un ritm tot mai alert. Utilizam echipamente dintre cele mai diverse, cum ar fi: lasere de toate tipurile (MOPA, CO2, verzi), masini CNC, masina de gravat prin impact cu cap diamantat, masini de brodat, de termoformare, de transfer termic 2D si 3D, printere de toate tipurile (3D – mono si bi-filament, 2D UV, cu gel, cu laser etc.), cuttere, drone, camere foto si video profesionale si multe altele. Suntem gata sa le punem la lucru pentru a da culoare si originalitate vietii dumneavoastra.

Pentru aceasta, aplicam tehnici inovative de operare, cu care realizam modele 3D/ 2D personalizate, pe care le materializam pe cele mai diverse suporturi (cristal, sticla, lemn, metal, plastic, piatra etc.), obisnuite sau speciale (fotosensibile, fosforescente, hidrosolubile, deformabile). Toate acestea pentru a va pune in opera ideile de suveniruri, cadouri, obiecte personalizate si altele asemenea. Rezultatele pot fi spectaculoase si extrem de surprinzatoare: holograme in cristal sau in aer, marcarea color a inoxului, cu tehnologie laser (prin schimbarea structurii materialului), realizarea de fotografii translucide (revelate prin iluminare din spate), basoreliefuri, broderii computerizate din modele vectoriale complexe, imagini printate pe cafea si multe altele.

Toate aceste tehnologii sunt deservite de instrumente IT specializate, hardware (servere, statii grafice, masini virtuale) si programe software specializate. Utilizarea tehnicilor de inteligenta artificiala pentru a genera modele 3D, dar si pentru a identifica solutiile optimale, reprezinta instrumente cu care inginerii si informaticienii nostri raspund provocarilor legate de materializare ideilor dumneavoastra.

Va asteptam in lumea personalizarilor, pentru a gasi impreuna cele mai reusite si ingenioase exprimari si pentru a transforma ideile dumneavoastra in produse originale. Daca va doriti, putem realiza unicate pentru dumneavoastra.

Incredintati-ne idei sau imagini si veti fi surprinsi extrem de placut!

Ne gasiti si in show-room-ul MAGIC LASER din mall-ul Electroputere Parc, din Craiova, in aripa noua/est, la etaj, langa cinematograf.