Basorelieful înfățișează o scenă biblică, ‘’Maica Domnului cu Pruncul în brațe’’. Adesea, Maica Domnului este reprezentată cu pruncul în brațe, ținându-și obrazul lipit de capul Lui. Aceasta este icoana Maicii Domnului Eleusa sau Dulcea mângâiere, în care se arată adevărata dragoste pe care Dumnezeu o revarsă asupra supușilor Săi. Fecioara Maria reprezintă aici mijlocitoarea dintre om și Dumnezeu, iar prima icoană din istorie în care este înfățișată astfel, a fost pictată de însuși Sfântul Evanghelist Luca.
Lemnul folosit pentru realizarea lucrărilor de tip basorelief este atent ales. Fiecare bucată de lemn este unică. Tabloul este confecționat dintr-un lemn de brad întreg, atent finisat. După prelucrarea mecanică, fiecare element a fost finsat și vopsit manual cu un strat de bronz și aplicată o culoare de negru patinat ce induce vechimea acestora.
Întregul proces de finisare al basoreliefului este manual, de la șlefuire până la aplicarea unui strat fin de lac care va proteja imaginea pe parcurs nelăsând timpul să intervină negativ și să o deterioreze. Iar ca imaginea finală să fie completă, se lucrează manual până și marginile icoanelor care sunt lăcuite, pentru că la final, acestea nu mai au nevoie de o ramă de încadrare.
Din procesul creativ face parte și unicitatea fiecărei lucrări, chiar dacă aceasta este refăcută după aceeași imagine.
Imaginile prezentate au caracter informativ si uneori pot contine unele inadvertente.
Reguli de buna practica pentru fotografii
Pozele trebuie sa nu fie descarcate din Facebook sau WhatsApp